
Demet Özdemir a avut un succes extraordinar în serialul ,,Erkenci Kuș”(Pasarea Matinală) pe care și l-a consacrat imediat apărând într-un rol cu totul diferit, ea făcând față cu succes și în această dramă, atrăgând astfel atenția publicului cu orice mișcare pe care o face.
Imediat ce serialul in care joacă în prezent, a luat pauză și a scăpat de carantina obligatorie, Demet a plecat într-un tur cu yahtul alături de prietenii săi Ruktay Ozis și Saadet Ozsiekinti după care și-a luat un concediu lung.
Frumoasa actriță a fost in vacanță pe rând cu familia și prietenii apropiați și credem noi că a strâns destulă energie pentru a filma și sezonul următor. În tot acest timp în presă au apărut zvonuri cum că Demet ar fi pus niște kilograme in plus.
Se știe foarte bine însă că actrița face mult sport și își păstrează o dietă sănătoasă. Drept dovadă ea a postat fotografii de la ultimul său antrenament de antigravity yoga, acolo unde face niște mișcări foarte periculoase, ele îngrijorându-i pe fanii acesteia. Ei au ținut cont sa o atenționeze pe Demet.
Actrița face însă aceste exerciții in prezența antrenoarei sale și în condiții sigure. Cu toate acestea, numai uitandu-te la fotografii, pe fanii săi îi trec fiorii.
Aici aveți câteva dintre acele fotografii…
https://www.instagram.com/p/CDl8bAlj14L/?igshid=y47g2z8awvpz

Sursa :tvdizianaliz