
Actrița Yasemin Ergene Özilhan va fi prezentă, joi 12 decembrie ca invitată specială, în cel de-al 14-lea episod al serialului de succes Mucize Doktor (Doctorul minune).

Yasemin Özilhan, va reveni pe micile ecrane la 10 ani după finalul serialului de succes Doktorlar (Doctorii), care s-a încheiat în 2009.
Actrița a declarat:
„Mi-a plăcut foarte mult. Pot spune că mi-am adus aminte de vechile mele amintiri. Actoria nu este ceva de uitat atunci când faci o pauză. A fost o meserie care mi-a plăcut și mi-a fost dor. După 10 ani, am simțit din nou gustul actoriei”.
În serialul Mucize Doktor, actrița va fi prezentă doar în episodul 14. Ea va interpreta personajul Dr. Ela.


Dr. Ela Altindag din serialul Doktorlar (Doctorii) va reveni, chiar dacă pentru un episod. Actrița a declarat că, va dona unei fundații câştigurile primite din episodul 14.
Serialul turcesc Doktorlar (Doctorii) a fost un serial adaptat după serialul american Grey’s Anatomy, şi a avut 97 de episoade.


Sursa: Hürriyet/Medytava
Lasă un răspuns