Actrița Miray Daner a apelat la operații estetice?

Recent a avut loc premiera serii de stand-up al regizorul şi scenaristul Onür Ünlü. Actrița Miray Daner a fost printre cei care au participat la eveniment. Toată presa din Turcia vorbeşte despre actriță că ar fi apelat la operații estetice. Schimbarea feței actriței Miray Daner nu a trecut neobservată , deoarece fălcile actriței arătau a „obraz hollywoodian”. CeContinuă lectura „Actrița Miray Daner a apelat la operații estetice?”

Gânduri bune de la Neslihan Atagül pentru Onur Tuna

Recent, îndrăgitul actor Onur Tuna şi-a lansat cel de-al doilea album muzical, Yangin Yeri. Onur Tuna a scris şi cântă piesa ,,Yangin Yeri” (Locul incendiului). Frumoasa Neslihan Atagül a publicat un video pe Instagram , filmat din balcon, cu imaginele unui peisaj , iar pe fundal este melodia nouă a lui Onur Tuna. Neslihan AtagülContinuă lectura „Gânduri bune de la Neslihan Atagül pentru Onur Tuna”

Actorul Müfit Kayacan s-a alăturat distribuției serialului ZEMHERİ

Pe data de 5 noiembrie au început filmările pentru noul serial Zemheri, ce îi are în rolurile principale pe Ayça Ayşin Turan, Alperen Duymaz, Hazal Filiz Küçükköse, Caner Cindoruk şi Zerrin Tekindor. Hilal Saral ( regizor Kara Sevda, Ask-i Memnu, Kurt Seyt ve Şura, Delaul Şoimului, etc), este pe scaunul de regizor. Actorul Müfit Kayacan s-a alăturat distribuției serialului.Continuă lectura „Actorul Müfit Kayacan s-a alăturat distribuției serialului ZEMHERİ”

Actorul Gökhan Alkan se află în Italia

Îndrăgitul actor Gökhan Alkan se află în oraşul Firenze (Florența) Italia. Fiind un împătimit al artei, actorul a vizitat cele mai importante locuri şi monumente din capitala Renaşterii, Firenze. View this post on Instagram 🇮🇹 Rönesansın ve sanatçıların başkenti. Orta çağ skolastik karanlığını paramparça eden, akıl ile insanın tekrar uyanışını ve kendini keşfetmesini sağlayan, yenidenContinuă lectura „Actorul Gökhan Alkan se află în Italia”

Actrița Öykü Gürman evaluează noi proiecte

Actrița şi cântăreața Öykü Gürman, cunoscută publicului în special pentru rolul său în serialul ,,Sen Anlat Karadeniz” (Spune-mi tu Mare Neagră/Lacrimi la Marea Neagră) va reveni cu un nou proiect. Öykü Gürman a fost întâlnită de către jurnalişti la ,,East Marine Mall” din Istanbul. Era împreună cu iubitul ei , Fatih İçmeli. Öykü a spusContinuă lectura „Actrița Öykü Gürman evaluează noi proiecte”

Cele mai discutate cupluri

Ieri, SOMERA( Servicii de măsurare, analiză şi cercetare în social media) a dat publicității clasamentul cu cele mai discutate cupluri din seriale în social media, din perioada 20-27 noiembrie. Iată clasamentul: 1. Ayşe&Kerem (Afili Aşk) 2. Cemre&Nedim (Zalim Istanbul) 3. Cemre&Cenk (Zalim Istanbul) 4. Karaca&Azer (Çukur) 5. Nehir&Yamaç (Çukur)

Din 20 decembrie

Şuursuz Aşk (Dragoste inconştientă), filmul artistic cu Ebru Şahin şi İsmail Hacıoğlu protagonişti. Filmul, unde inocența absolută va atinge dragostea, va fi în sălile cinematografice din Turcia pe data de 20 decembrie. Acțiunea filmului va fi ambientată în anul 1980, în timpul Revoluției din Turcia (Lovitura militară de stat ), într-un spital de psihiatrie. IsmailContinuă lectura „Din 20 decembrie”